Cetate cu istorie lungă

Reședință a principilor Transilvaniei

Fortificaţia este considerată una dintre cele mai mari şi mai bine conservate construcţii feudale din partea de est a Europei.

Făcând un scurt istoric, e de amintit că cetatea a fost atestată documentar pentru prima oară în 1455, la acea vreme ea fiind o fortăreață de apărare, din piatră și cărămidă, având o incintă patrulateră și patru turnuri bastioane, plus un turn de avanpost. Mihai Viteazul, primul domnitor român care a înfăptuit unificarea celor trei țări românești, și care purta titlul de „herțeg al Făgărașului”, a intrat în posesia cetății în anul 1599, dăruind-o, la finele acelui an, soției sale, Doamna Stanca.

În secolul 17, Cetatea Făgărașului a fost reședință a principilor Transilvaniei și, totodată, centru politico-administrativ al marelui domeniu al Făgărașului, având parte de lucrări importante care au vizat zidurile exterioare, turnurile de apărare, structura de rezistență, șanțul din jurul cetății ș.a.m.d. Principele Gabriel Bethlen este principalul artizan al modernizării din acea epocă, una care a continuat și sub stăpânirea altui principe, Gheorghe Rakóczi.

Trecută în proprietate austriacă în secolele 17 și 18, când a devenit garnizoană militară, cetatea și-a pierdut din strălucire. În secolul 20 a fost garnizoană a armatei române, apoi lagăr pentru rușii albi, refugiu pentru polonezi, închisoare pentru deținuți politici (între 1948 și 1960) și, în fine, restaurată și intrată în circuitul turistic după 1965.